Victorie în inferioritate! Szekely, noua vedetă a Ligii 1. ACS Poli – Mediaș 2-1

Redactor:
Radu Faur
Victorie în inferioritate! Szekely, noua vedetă a Ligii 1. ACS Poli - Mediaș 2-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

ACS Poli a bătut Mediașul cu 2-1, în primul rând datorită jucătorilor care au promovat cu Recașul din liga a treia într-a doua

Timișoara a rămas neînvinsă și, cu șapte puncte din nouă posibile, ocupă locul doi în Liga I. Atacantul Szabolcs Szekely are acum cinci goluri în trei meciuri, fiind la egalitate cu Budescu în topul golgheterilor.

Este de așteptat ca, la începutul unui sezon, o nou-promovată să dezamăgească pentru că are prea mulți jucători de „B”. Culmea, ACS Poli are succes, în primul rând datorită unor jucători care nu vin din „B”, ci din „C”!

Prima jumătate a meciului de la Timișoara a fost plictisitoare, însă diferența a fost făcută cu două minute înainte de pauză. Faza golului i-a avut ca protagoniști pe Șeroni, Nanu și Szekely. Cei trei jucau în Liga a III-a în primăvara anului trecut, dar aseară au făcut șah-mat apărarea Mediașului.

Cu un sfert de oră înainte de final, Gazul a egalat prin Buzean, după care fundașul stânga al gazdelor, Marovic,a fost eliminat pentru două galbene încasate în cinci minute. Cu toate acestea, ACS Poli a înscris golul victoriei, la o fază la care au contribuit tot trei jucători de la fostul Recaș: Nanu, Trandu și Szekely.

Portughezul Jose Emilio Furtado a ajuns ieri la Timișoara, dar încă nu a semnat cu alb-negrii. Atacantul a mai jucat la CSKA Sofia, FC Porto B, Pacos Ferreira, Uniao Leiria, Panachaiki și AEK Atena.


UPDATE: ECHIPELE DE START

ACS POLI: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic – Ov. Petre – Bărbuț, Trandu, Boldea, Nicola – S. Szekely

Rezerve: Coca, Petrovic, Keita, Poparadu, Al. Popovici, Nanu, Jorge Ruiz
Antrenor: Vali Velcea

CLICK AICI pentru GALERIA FOTO de la Poli – Gaz Metan

MEDIAȘ: Pleșca – Zaharia, Muth, Markovic, Buzean – Tahar, Todea – Al. Munteanu, Bawab, C. Petre – Vitinho

Rezerve: Greab, Trtovac, Cojocnean, R. Avram, Llullaku, Ioan Șușu, Ciucă
Antrenor: Cristi Dulca

Arbitri: M. Avram, M. Nagy, I. Radu

CLICK AICI pentru LIVE TEXT de la Timișoara – Mediaș


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×